Light
Dark

Componentele dreptului la un proces echitabil. Dreptul acuzatului de a fi informat

Raportat la dezbaterea actuală privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului în procesul penal, acest articol încearcă să surprindă efecivitatea dreptului la un proces echitabil, mai exact a dreptul la apărare de la momentul naşterii lui. Este analizată importanţa respectării obligaţiei de informare a acuzatului în procesul penal, prin prisma consecinţelor juridice care s-ar produce în situaţia încălcării dreptului de a fi informat al acuzatului, cu privire la exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

I. Preliminarii

Conform art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Dreptul la un proces echitabil este cel mai cuprinzător drept prevăzut de Convenţie, înglobând în conţinutul său numeroase alte drepturi de o maximă importanţă, a căror încălcare se regăseşte cel mai des menţionată de către reclamanţi în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

O statistică oficială [1] arată că în aproximativ jumătate din hotărârile prin care se constată încălcarea unui drept fundamental, pronunţate de Curte de la înfiinţarea acesteia, dreptul încălcat este cel de la articolul 6 din Convenție, atât în ceea ce privește corectitudinea cât și durata procedurilor. De fapt, 55% din încălcările constatate de Curte se referă fie articolul 6, dreptul la un proces echitabil, fie la art. 1 din Protocolul nr. 1, adică protecția dreptului de proprietate.

Dezbaterea privind dreptul la un proces echitabil este atât de cuprinzătoare şi se întinde pe numeroase paliere, încât a pretinde tratarea acestui subiect în mod exhaustiv este excesiv. Dreptul la apărare este izvorul celor mai multe dintre garanţiile şi drepturile persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, dreptul acuzatului de a fi informat fiind unul dintre acestea.

II. Natura dreptului de a fi informat al persoanei acuzate

Dreptul de a fi informat al persoanei acuzate cu privire la drepturile şi garanţiile sale procesuale, cât şi cu privire la conţinutul acuzaţiei care i se aduce, este premisa unei apărări efective. În lipsa unei informări a acuzatului, dreptul la apărare, corolar al dreptului la un proces echitabil, este paralizat în integralitate.

Deşi dreptul de a fi informat cu privire la acuzaţia penală este aşa cum am menţionat o consecinţă dreptului la apărare, acesta este reglementat sub diferite forme şi în cazurile în care există o puternică nevoie de fi evidenţiat, cum ar fi la art. 5 par. 2 C.E.D.O., care prevede că orice persoană arestată trebuie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. Acest drept este prevăzut şi de legislaţia procesual penală din Republica Moldova, prin art.11 alin. (5) C. pr. pen. Republica Moldova care menţionează că persoanei reţinute sau arestate i se aduc imediat la cunoştinţă drepturile sale şi motivele reţinerii sau arestării, circumstanţele faptei, precum şi încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşirea căreia ea este bănuită sau învinuită, în limba pe care o înţelege, în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

Doctrina susţine că art. 5 par. 2 din Convenţie este o măsura instituită împotriva unui potenţial abuz de putere, dar în acelaşi timp, deoarece această informare dă posibilitatea celui acuzat să îşi formuleze apărarea şi să conteste aplicarea măsurii, prevederea este o condiţie esenţială a egalităţii armelor în această procedură[2]. Se mai susţine că exigenţele acestui articol “sunt mai puţin detaliate şi mai puţin riguroase[3] faţă de cele prevăzute de art. 6 din Convenţie.

De asemenea, la nivelul Uniunii Europene s-a resimţit nevoia legiferării dreptului la informare, care este reglementat de Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012[4] privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. Ca o diferenţă terminologică, se poate observa că art. 6 par. 3 C.E.D.O. instituie informarea “în cel mai scurt timp” privind acuzaţia penală, pe când art. 3 alin. (1) din Directiva 2012/13/UE prevede că “persoanele acuzate trebuie informate prompt cu privire la acuzare”. În privinţa legislaţiei din Republica Moldova, art. 66 alin. (2) pct. 1 C. pr. pen. Republica Moldova prevede că învinuitul sau inculpatul (persoana acuzată) are dreptul să ştie pentru ce faptă este învinuit şi, în legătură cu aceasta, la punerea sub învinuire, precum şi imediat după reţinerea în stare de arest sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de aplicare a măsurii preventive, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire. Privind comparativ legislaţia din România se observă că art. 10 alin. (3) C. pr. pen. român foloseşte sintagma “de îndată” în reglementarea acestui drept. Toate aceste sintagme accentuază durata foarte scurtă de timp care trebuie să treacă de la formularea unei acuzaţii penale până la informarea persoanei vizate de această despre acuzaţia ce i se impută.

III. Momentul de la care este exigibil dreptul de a fi informat în procesul penal

Momentul la care ia naştere dreptul persoanei acuzate de a fi informată cu privire la natura acuzaţiei şi drepturile şi garanţiile sale procesuale, prezintă aşa cum am menţionat anterior, maxim interes prin prisma exercitării dreptului la apărare. Momentul informării acuzatului este momentul în care acesta ia cunoştinţă despre acuzaţia care i se aduce, dar este şi momentul în care acesta îşi poate asigura o apărare efectivă prin solicitarea asistenţei juridice de specialitate, adică uzând de dreptul său la un avocat şi de dreptul său de a nu se autoincrimina şi anume de dreptul la tăcere. Lipsa aducerii la cunoştinţă de îndată a acestor drepturi ale acuzatului poate afecta iremediabil dreptul acestuia la apărare pe tot parcursul procesului penal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa a încercat să traseze momentul în care o persoană ar avea de facto calitatea de învinuit sau suspect şi ar trebui să beneficieze de dreptul la apărare prin garanţiile procesuale enumerate mai sus. Sub acest aspect prezintă relevanţă cauza Brusco contra Franţei, prin care C.E.D.O a statuat că o persoană dobândeşte calitatea de suspect, nu din momentul în care această calitate îi este adusă la cunoştinţă, ci din momentul în care autorităţile aveau motive plauzibile pentru a-l suspecta de comiterea unei infracţiuni [5]]. În această speţă domnul Brusco a fost audiat având calitatea de martor, de către organele de urmărire penală franceze, fiind informat despre obligaţia specifică acestei calităţi procesuale de martor, adică de a declara „adevărul şi numai adevărul”. Organele de urmărire penală aveau însă numeroase probe în momentul audierii că domnul Brusco ar fi săvârşit o infracţiune. Cu toate acestea l-au audiat pe acesta în având calitatea de martor, fără a-l informa cu privire la drepturile pe care legea le recunoaştea suspecţilor. Mai mult, legătura “martorului” cu un avocat a fost permisă de către anchetatori, doar la 20 de ore de la reţinere, nebeneficiind de asistenţă juridică de specialitate, neavând posibilitatea de a-şi cunoaşte toate drepturile procesuale în momentul audierii. Domnul Brusco şi-a mărturisit fapta prinn acea declaraţie, dar ulterior a contestat actele de urmărire penală ca fiind afectate de nulitate, nefiind informat cu privire la drepturile sale, nefiindu-i asigurat dreptul la apărare în mod efectiv şi dreptul de a fi asistat de un avocat. Curtea a reiterat importanţa a respectării dreptului de a nu contribui la propria incriminare şi a dreptului la tăcere, drepturi care s-au transformat în standarde procesual penale recunoscute la nivel internaţional, având în consecinţă o contribuţie majoră la respectarea dreptului de proces echitabil.

O altă speţă relevantă cu privire la momentul declanşării dreptului de a fi informat al acuzatului, invocată frecvent de practicienii dreptului din România, este cauza Mattoccia contra Italia[6]. Pententul activa la acea vreme ca şi conducător al unui autocar pentru o şcoală de elevi cu deficienţe din Roma. La 12 iunie 1990 a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de  viol asupra unei o eleve cu dizabilităţi din cadrul acelei şcoli. Nu a putut fi stabilit cu precizie cadrul spaţio-temporal al faptei. În speţă, Curtea a stabilit că în etapa  de început a procedurii, organele judiciare nu i-au făcut cunoscute reclamantului ansamblul datelor de care deţinute cu privire la acuzaţie, reclamantul având acces în întregime la dosarul cauzei aproximativ în luna septembrie  a anului 1989, chiar dacă dosarul a început cu trei ani înainte. Mai mult, Curtea a reţinut că, pe parcursul fazei de  judecată, starea de fapt a fost modificată de mai multe ori de către organele de urmărire penală, mai exact datele privind locul şi a ora exactă a săvârşirii infracţiunii au fost modificate de mai multe ori, acuzatul nefiind informat despre aceste modificări, pentru a-şi putea formula o apărare efectivă, raportat la piesele dosarului. Cu privire la această situaţie, Curtea a subliniat că echitatea procedurii a fost grav alterată, astfel că art. 6 nu a fost respectat. Curtea  a reiterat că o persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni trebuie să fie informată în cel mai scurt timp şi într-o modalitate cât mai detaliată referitor la  cauzei acuzaţiei, adică a faptelor materiale care sunt puse în sarcina sa, precum şi asupra naturii acuzaţiei, adică calificarea juridică a faptelor. Întinderea informaţiilor oferite acuzatului este influenţată de împrejurările cauzei, dar ceea ce este important este ca acuzatul trebuie să dispună de date suficiente pentru a putea pricepe în totalitate acuzaţia îndreptată împotriva sa. Caracterul adecvat al informării se apreciază raportat prevederile art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie. De altfel, şi doctrina nuanţează forma informării persoanei acuzate, criticând caracterul strict formalist  pe care aceasta o îmbracă de cele mai multe ori, organele judiciare neasigurându-se în ce măsură destinatarul mesajului a înţeles informaţia comunicată[7].

Un alt moment procesual în care informarea acuzatului are un rol providenţial este momentul extinderii acuzaţiei sau schimbării încadrării juridice. Dreptul acuzatului de a fi informat despre aceasta derivă în mod firesc din dreptul fundamental de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei.

Legislaţia Republicii Moldova este conformă în acest sens cu principiile trasate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, această obligaţie de informare fiind reglementată de art. 283 alin. (1) C. pr. pen. Republica Moldova care prevede că “dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul cod”. O prevedere similară se regăseşte la art. 311 alin. (3) C. pr. pen. român unde este instuită o obligaţie a organului judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice “să il informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea”. Aceste informări ulterioare ,celei prin care acuzatul este încunoştinţat pentru prima oară cu privire la acuzaţia imputată, sunt considerate “garanţii ale unui proces echitabil”, doarece oferă învinuiţilor sau inculpaţilor posaibilitatea pregătirii unei apărări efective şi concrete, raportat la modificările care pot apărea în legătură cu obiectul şi limitele urmăririi penale[8].

În consecinţă, momentul de la care se naşte dreptul de a fi informat este diferit în funcţie de raţiunea informării, fiind diferit în cazul informării privind acuzaţia principală, informării în cazul reţinerii acuzatului sau în cazul extinderii acuzaţiei sau schimbării de încadrare juridică. Ceea ce trebuie reţinut este că momentul obligaţiei de informare a persoanei acuzate este exigibil odată cu efectuarea actului procesual cu privire la care acesta trebuia informat, act care ar influenţa strategia de apărare a acuzatului.

IV. Consecinţele nerespectării dreptului de a fi informat

Aşa cum am menţionat anterior, informarea acuzatului despre acuzaţia care i se aduce reprezintă izvorul efectivităţii dreptului la apărare, fiind momentul declanşator al strategiei de apărare a acuzatului şi momentul din care acesta beneficiază de garanţiile procesuale conferite de art. 6 C.E.D.O.. Astfel, o persoană care nu este informată cu privire la exitenţa unei acuzaţii împotriva sa ar putea da declaraţii în faţa organelor de urmărire penală prin care s-ar autoincrimina sau nu ar solicita asistenţă juridică de specialitate din partea unui avocat.

Comparând legislaţia din România şi cea din Republica Moldova cu privire la privilegiul persoanei de nu se autoincrimina se poate constata că legislaţia din Republic Molodva este net superioară cu privire la acest aspect. Deşi aparent ambele legislaţii oferă destule de garanţii privind exercitarea dreptului la tăcere de către învinuit sau suspect, în realitate există diferenţe de substanţă între cele două legislaţii. Diferernţa există cu privire la audierea unei persoanei în calitate de martor, atunci când acesta prin declaraţiile făcute s-ar putea autoincrimina. Doctrina a subliniat că „dreptul la tăcere şi de a nu se autoincrimina, aceste componente esenţiale ale dreptului la apărare, garantate de jurisprudenţă Curţii Europene, nu cunosc o reglementare în Codul de Procedură penală, care să satisfacă natura şi scopul garanţiei convenţionale[9]. Din cauza actualei configuraţii a fazei de urmărire penală, fiind începută întotdeauna urmărirea penală cu privire la fapta, iar mai apoi cu privire la persoană, o persoană despre care sunt indicii că ar fi săvârşit o infracţiune va fi audiată în calitate de martor. Prin art. 118 C. pr. pen. român care prevede că „declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa” se doreşte a repara situaţia în care o persoană despre care există date că ar fi comis o infracţiune este obligată să „declare tot ceea ce ştie” în calitate de martor, prin modalitatea excluderii acestor mijloace de probă de la dosarul cauzei. În realitate art. 118 C. pr. pen. român intervine după ce se încalcă dreptul la tăcere al persoanei, nefiind decât un remediu steril al încălcării dreptului la apărare, pentru motivele pe care le-am arătat cu alta ocazie, propunând atunci instituirea unei posibilităţi a martorului de a refuza să dea declaraţii care pot contribui la incriminarea acestuia[10]. Remarcăm astfel că în legislaţia din Republica Moldova, conform art. 63 (7) C. pr. pen. Republica Moldova „interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune se interzice”. Mai mult, art. 90 alin. (12) din aceeaşi lege instituie un drept al martorului, care poate să refuze a face declaraţii a prezenta obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturisesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate.

Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost cea care a semnalat în numeroase cazuri încălcări ale dreptului de a fi informat al acuzatului, având repercursiuni cu privire la echitabilitatea procesului penal în ansamblul său. Într-o cauză recentă Iurcovschi şi alţii c. Moldovei[11], reclamanţii au declarat că le-a fost refuzat accesul la documente care conţineau informaţii cu privire la cerea de arestare, neputând astfel să conteste motivele detenţiei lor. Curtea a subliniat că având în vedere impactul major al privării de libertate asupra drepturilor fundamentale ale acuzatului, asemenea proceduri trebuie să respecte toate cerinţele u0nu proces echitabil. Prin refuzul accesului avocatului la documentele de la dosar nu se putea contesta în mod efectiv legalitatea detenţiei. Astfel, Curtea constat ca ă a fost încălcat art. 5 par. 4 al Convenţiei sancţionat statul.

În altă speţă[12], Curtea a statuat că schimbarea încadrării juridice a faptelor doar în timpul deliberării, deci după încheierea dezbaterilor, fără o informare efectivă a inculpatului şi fără a-i permite acestuia să îşi pregătească apărarea referitor la noua încadrare juridică a adus o atingere dreptului reclamantului de a fi informat în mod detaliat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, precum şi dreptului său de a dispune de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării sale, a adus o atingere dreptului reclamantului de a fi informat în mod detaliat cu privire la natura, fiind încălcat încălcat art. 6 par. 3 lit. a) şi b) din Convenţie, coroborat cu par. 1 de la acelaşi articol, care prevede o procedură echitabilă.

V. Concluzii

Aşadar, în contextul dezbaterilor numeroase cu privire la respectarea drepturilor omului, importanţa şi consecinţele respectării dreptului la un proces echitabil asupra întregii configuraţii a procesului penal, trebuie remarcată esenţa dreptului la apărare.

Importanţa providenţială a informării în procesul penal, ca fundament al exercitării unei apărări efective şi al respectării dreptului la un proces echitabil instituie o obligaţie în sarcina organelor judiciare de nu trata pur formal această îndatorire de a informa persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni cu privire la natura acuzaţiei.

Prezenta lucrare doreşte să incite la dezbatere şi să invite la reflecţie cu privire respectarea unui drept care nu aparent nu este unul dintre cele mai importante ale persoanei acuzate, dreptul a fi informat, astfel încât prin îndeplinirea obligaţiei de informare de către organele judiciare, ţinând seama de scopul reglementării şi de jurisprudenţa Curţii Europene în această materie, să scadă numărul de încălcări ale dreptului persoanei la un proces echitabil.

Pentru asigurarea cadrului procesual echitabil şi a unei apărări efective, informarea trebuie să fie adaptată in concreto persoanei căreia i se adresează şi să ţină seama de natura acuzaţiei penale şi întinderea acesteia.

Adnotări   [ + ]

1. C.E.D.O., The ECHR in 50 questions, februarie 2014, disponibil la: https://www.echr.coe.int/Documents/ 50Questions_ ENG.pdf.
2. A se vedea R. Chiriţă, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 168.
3. A se vedea A. Ialanji, Dreptul acuzatului de a cunoaşte învinuirea în lumina jurisprudenţei Ctedo, Revista Institutului Naţional al Justiţiei, Nr. 1 (44)/2018, p. 32.
4. Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012, disponibilă la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:32012L0013.
5. Hotărârea Brusco vs. Franţa (1466/07), disponibilă la: https://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=003-3303272-3689467&filename=003-3303272-3689467.pdf
6. Hotărârea Mattoccia c. Italia  (23969/94), disponibilă la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58764.
7. A se vedea D. Atasiei, Noul Cod de procedură penală comentat, lucrare colecivă, coodonator N. Volonciu, Editura Hamangiu, 2014, p. 774.
8. Idem, p. 782.
9. A se vedea M. Udroiu, O. Predescu,  Convenţia europeană a drepturilor omului şi dreptul procesual penal român, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2007, p.  374.
10. A se vedea A. Şandru, Dreptul martorului de a nu se autoincrimina. Dreptul la tăcere în procesul penal, Revista Dreptul, Nr. 4/2018, Editura Universul Juridic.
11. Hotărârea Iurcovschi şi alţii c. Moldovei (13150/11), disponibilă la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-184501
12. Hotărârea Adrian Constantin c. României (21175/03), disponibilă la: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-123828.

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aplică pentru a publica

Dacă vrei să susții excelența în dreptul penal și în același timp vrei să diseminezi informații interesante și originale din domeniul dreptului penal, nu ezita să ne contactezi pentru a publica pe această platformă.

Scrie un mesaj

Informații de contact

Scrie un mesaj

Ultimele Articole