Light
Dark

Uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă – Atenuare sau incriminare?

Uciderea nou-născutului de către mamă, precum și alte infracțiuni ce implică agresiunea mamei față de propriul copil au reprezentat întotdeauna un subiect sensibil. Care este motivul care stă la baza reglementării acestei infracțiuni? Care este scopul acestei infracțiuni? Motivul care a stat la baza acestei infracțiuni a fost pentru a proteja mamele care suferă de tulburări mentale cauzate de procesul nașterii sau, dimpotrivă, această infracțiune a fost creată pentru a atrage răspunderea penală a acestora? Este necesară o astfel de reglementare atenuantă, chiar dacă există aritcole legale care servesc oricărei situații?

Aspecte introductive

Viața și integritatea fizică și psihică a persoanei sunt drepturi fundamentale ale omului, care prin prisma importanței lor, depășesc sfera interesului personal. Acestea au nevoie de protecție garantată atât prin legislația națională, cât și prin tratatele și convențiile internaționale. S-a statuat că dreptul la viață este cel mai important drept al omului, un drept esențial. Protecția oferită dreptului la viață și dreptului la integritate fizică și psihică a persoanei aduc în sarcina tuturor membrilor societății obligația de a le respecta și de a nu aduce atingere acestora, fapt pentru care mecanismele funcției protectoare a dreptului penal sunt puse în mișcare[1].

Uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă este una dintre infracțiunile care impresionează poate cel mai puternic la nivel emoțional. Această infracțiune, reglementată în art. 200 C. pen., prevede că fapta unei mame care, aflată în stare de tulburare psihică, ucide sau vatămă copilul nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, constituie infracțiune și este sancționată din punct de vedere penal.

Rațiunea incriminării

Din punct de vedere istoric, rațiunea incriminării acestei fapte a avut valențe diverse, regăsind astăzi două abordări. Într-o primă abordare, datorită considerentelor de „ordin moral și social”, s-a statuat că în privința uciderii nou-născutului de către mamă, omorul trebuie să îmbrace o formă atenuată[2]. Într-o altă abordare, sub imperiul Codului penal anterior[3], printr-o viziune specifică statelor comuniste, s-a considerat că statul oferă mamei condiții suficiente pentru creșterea și îngrijirea copilului, astfel că motivația etico-socială a primei abordări a fost suprimată. Argumentarea formei atenuate[4] a acestei infracțiuni în vechiul Cod viza, însă, „starea psihofiziologică în care se găsește mama, stare provocată de procesul nașterii”[5].

În prezent, în considerarea faptului că efectul marginalizării sociale a mamei s-a diminuat și că starea de tulburare psihică de după naștere nu mai reprezintă o chestiune de actualitate în societatea occidentală contemporană, multe legislații penale au renunțat la această formă de omor atenuat[6]. Codul penal, însă, a păstrat această reglementare, dar a extins sfera de cuprindere a faptelor incriminate, iar pentru a tranșa controversele din doctrină și din practica judiciară s-au exprimat unele precizări terminologice. Așadar, această infracțiune este în continuare o specie a infracțiunii de omor, pentru care se stabilește un regim sancționator mai blând, și la care se adaugă comiterea infracțiunii prin vătămarea nou-născutului, în modalitățile prevăzute în art. 193-195 C. pen.

Atenuare sau incriminare?

Infracțiunea de ucidere sau vătămare a nou-născutului de către mamă este prevăzută în art. 200 C. pen.[7]. În privința primului alineat, această infracțiune nu prezintă un caracter de noutate, ci a păstrat conținutul infracțiunii de pruncucidere reglementată de Codul penal 1968, la care a adus o serie de modificări pentru a îndepărta unele controverse doctrinare. Cuprinsul alineatului al doilea aduce, însă, o incriminare nouă, care are ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la integritatea corporală ori sănătatea nou-născutului[8].

Această infracțiune sensibilizează încă de la primele elemente ce necesită analizate, și anume, încă de la discuția privind subiecții acestei infracțiuni.

Subiectul activ este unic, calificat, și anume numai mama naturală sau surogat a copilului nou-născut, căsătorită sau necăsătorită, care se află într-o stare de tulburare psihică în momentul săvârșirii infracțiunii[9].

Subiectul pasiv al infracțiunii este calificat, și anume copilul nou-născut. Interesează doar ca nou-născutul să fie viu, iar nu și dacă acesta este sau nu sănătos, dacă este sau nu viabil[10]. Se consideră nou-născut copilul care care poartă încă semnele nașterii recente. Pentru a elimina controversele apărute pe marginea textului din vechea reglementare, legiuitorul impune o condiție temporală, infracțiunea putându-se săvârși, potrivit art. 200 alin. (1) C. pen., „imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore”. S-a arătat că acest termen a fost stabilit de către legiuitor „în acord cu observațiile medico-legale, atât cu privire la intervalul în care pot să apară, de regulă, tulburările asociate cu nașterea, cât și cu privire la perioada în care copilul păstreză caracteristicile de nou născut[11].

Din punct de vedere al laturii obiective, fapta poate fi comisă atât prin comisiune, cât și prin omisiune. Pentru a putea fi reținută, această infracțiune trebuie să îndeplinească două condiții, și anume, „infracțiunea să fie comisă de către mama nou-născutului imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore” și „mama să se afle într-o stare de tulburare psihică”[12] în momentul săvârșirii infracțiunii.

Cu privire la prima condiție menționată, raportat la trăsăturile de nou-născut ale copilului, se considera, chiar și pe fondul textului de incriminare prevăzut în vechiul Cod, că, pentru cazurile de naștere normală, durata maximă a stării de nou-născut, din punct de vedere medical, este de 10-14 zile[13].

Analizând cea de-a doua condiție, pentru interpretarea noțiunii de tulburare psihică, va trebui să se aibă în vedere, în primul rând, diferențele de reglementare dintre actualul text și cel prevăzut în vechiul Cod penal. Astfel, apare evidentă intenția legiuitorului de a extinde sfera de aplicare a infracțiunii, starea de tulburare nemaifiind condiționată doar de efectele produse în urma nașterii. În al doilea rând, trebuie să se ia în considerare și rațiunea reglementării, care vizează contextul perioadei de după naștere. Așadar, interpretarea nu poate fi dusă prea departe de acest element, definitoriu până la urmă pentru reglementarea în discuție, astfel că tulburarea psihică a mamei trebuie să fie evaluată prin prisma dereglărilor și traumelor provocate de tot procesul sarcinii și al nașterii, iar nu raportat la cauze externe ce nu au legătură cu acestea.

Cu toate că nu se dorește acest lucru, întrucât pentru noțiunea de tulburare psihică nu există o definiție legală, pentru reținerea acestei infracțiuni se va acorda importanță sporită expertizei medico-legale[14]. Fiind o linie subțire între existența unei tulburări psihice care poate doar diminua temporar discernământul și existența uneia care poate înlătura cu totul capacitatea de întelegere și voință asociată cu o boală psihică, atenția ce trebuie acordată cercetării medicale trebuie să fie una crescută.

Se cunoaște faptul că atât în cursul sarcinii, cât și în urma nașterii, mama poate suferi diverse dereglări hormonale, ce pot avea ca efect un dezechilibru psihofiziologic mai ușor sau mai grav[15]. Cea mai cunoscută clasificare a tulburărilor ce derivă din aceste modificări este construită în funcție de efectele severe sau mai puțin severe pe care le emană.

Astfel, cea mai ușoară formă a tulbuării postnatale se numește Post-partum blues sau Maternity blues. Aceasta apare cel mai adesea în a treia zi de după naștere și poate dura până la două săptamâni[16]. Se manifestă prin insomnie, iritabilitate, trăiri emoționale puternice și este foarte des întâlnită în rândul proaspetelor mame.

Cea de-a doua formă a tulburării este Depresia postpartum (PPD) și are caracteristici asemănătoare primei forme, însă durează mai mult în timp[17]. Depresia postpartum se poate prezenta și sub o formă mai severă, putând apărea oricând pe perioada primului an de după naștere, iar reacțiile persoanei afectate pot fi diverse, de la stare de tristețe continuă, la pierderea interesului, sentiment de învinuire față de inabilitatea de a avea grijă de copil, anxietate sau chiar dorința de sinucidere [18].

Cea mai gravă tulburare psihică asociată nașterii, și cea mai rară dintre ele, se numește Psihoză postpartum. Simptomele acesteia pot apărea sub forma halucinațiilor, a confuziei sau a agitației[19]. Din pricina episoadelor maniacale postpartum, mama poate ajunge să aibă probleme în a percepe și înțelege realitatea, de unde și riscul ca aceasta să facă rău copilului[20].

Se observă că există două situații în care necorelarea termenului „tulburare psihică” cu realitatea faptică, medicală, în care se găsește mama la momentul comiterii infracțiunii poate atrage reținerea eronată sau inechitabilă a infracțiunii analizate. Adesea, tulburările psihice grave pot rămâne nedepistate[21], iar la momentul efectuării expertizei ele se pot afișa sub forma unor dezechilibre emoționale ușoare, asemeni post-partum blues ori depresiei, tulburări care, în mod normal, nu ar conduce la rănirea în vreun fel a nou-născutului. Spre exemplu, putem regăsi în cuprinsul hotărârilor exprimări precum „foarte probabil, inculpata a avut discernământul mult diminuat[22], neexistând, așadar, un rezultat cert pe baza căruia să se definească concret, exact, starea psihică a mamei din momentul comiterii infracțiunii. Existența acestei reglementări poate conduce, deci, la reținerea nejustificată a unei infracțiuni grave în sarcina unei mame iresponsabile la momentul comiterii infracțiunii, atunci când, conform dreptului penal general, nu ar exista o infracțiune. La polul opus, există situații când datorită faptului că nu există o limitare a termenului de „tulburare psihică”, acesteia îi pot fi atribuite sintagme ce cuprind o gamă mult prea mare de manifestări, astfel că o atenuare a săvârșirii infracțiunii nu s-ar putea justifica[23].

Pe lângă aceste situații problematice, considerăm că există o necorelare între textul de lege care incriminează uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă și rațiunea ce a condus la reglementarea acestei infracțiuni. Astfel, ar părea că textul de lege este mai blând raportat la fapta unei mame care își ucide sau rănește copilul nou-născut, dacă aceasta acționează comisiv sau omisiv sub presiunea unei tulburări psihice. Deși rațiunea reglementării promovează, folosind un limbaj neacademic,  un veritabil act de milostenie, totuși acesta se limitează doar la primele 24 de ore de după naștere. Cu toate că, din punct de vedere medical, pruncul poartă urmele nașterii mai mult de 24 de ore și că tulburarea psihică a mamei apare mai adesea ulterior celor 24 de ore, legiuitorul a ales, impotriva acestor realități, o abordare restrictivă. Observând soluțiile date de către instanțele naționale și analizele statistice internaționale, tulburarea psihică a mamei este motivată cel mai adesea, de fapt, de excluderea socială pe care ar trebui să o suporte, de lipsa materială și financiară, de statutul social pe care îl are în momentul săvârșirii infracțiunii, iar nu datorită modificărilor de ordin psihofizologic, a diminuării discernământului ori ca efect al dezechilibrului hormonal.

Cu toate că societatea a avansat, unele mentalități rămân neschimbate. Din punct de vedere al frecvenței motivelor ce conduc la  comiterea infracțiunii, atenuarea unei astfel de fapte ar corespunde mai bine rațiunii vechii reglementări. Cu toate acestea, timpul a condus la diminuarea acestei motivații ce poate determina o mamă să săvârșească o astfel de infracțiune, astfel că, obiectiv analizând, o atare apărare nu ar trebui să conducă la o pedeapsă mai ușoară.

Așadar, existând riscul ca pentru fapta unei mame care își ucide sau vatămă copilul nou-născut, fiind sub influența unei tulburări psihice de natură să îi abolească conștiința, să existe o condamnare, această infracțiune reprezintă, deci, o atenuare a infracțiunii de omor sau o incriminare distinctă ce sfidează principiile și regulile de bază ale dreptului penal? Iar dacă pentru fapta unei mame care, doar temporar sau doar din cauza unei motivații nefondate are discernământul diminuat, acționează negativ împotriva nou-născutului, există o condamnare pentru o infracțiune atât de blândă, acest lucru reprezintă diligența pe care o depune un stat pentru prevenirea și înlăturarea criminalității sau doar pedepsirea aspră a întregii societăți pentru contextul social pe care îl creează?

Concluzii

În funcție de gradul de maturiate fizică și psihică, aceste depturi necesită o protecție diferită, astfel că în cazul nou-născuților ar trebui să existe o garantare mai sporită a acestor drepturi, dată fiind vulnerabilitatea pronunțată a acestora. Privind din acest punct de vedere, atingerile aduse vieții sau integrității fizice unui nou-născut nu ar trebui să prevadă un regim sancționator mai blând, luând în considerare diminuarea motivelor de ordin etico-social și a faptului că, odată cu avansarea medicinei, se poate stabili în concret elementul volitiv și dezechilibrul psihic al mamei. Cu alte cuvinte, dacă prin prisma tulburării psihice mama a ales să acționeze violent, comisiv sau omisiv, impotriva nou-născutului, acest fapt denotă o înlăturare a capacității sale de înțelegere și voință, care trece de limita iresposabilității[24], astfel că răspunderea penală ar trebui îndepărtată. Pe de altă parte, dacă aceste legături nu pot fi dovedite, infracțiunea prevăzută în art. 199 C. pen. raportată la art. 188 C. pen. satisface exigențele rolului dreptului penal, astfel că o incriminare distinctă, și în special una atenuată, nu ar trebui să fie avută în vedere.

În final, considerăm că cele două posibile rațiuni ce stau la baza acestei infracțiuni se dovedesc a fi ambele deficitare, atrăgând încadrări inechitabile în conformitate cu fapta comisă sau utilizând ca argument general presiunea socială, o idee care ar trebui verificată in concreto în ziua de astăzi. Astfel, credem că infracțiunea analizată îngreunează aplicarea justă a unei sancțiuni. Protecția mamei ar putea fi mai eficient realizată, analizând de la caz la caz, prin reținerea unei cauze care înlătură imputabilitatea, și anume iresponsabilitatea, sau prin reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare[25] acolo unde se dovedește a fi aplicabilă.

Adnotări   [ + ]

1. S. Bogdan, D. A. Șerban, Drept Penal. Partea Specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 128.
2. S. Bogdan, D. A. Șerban, Drept Penal. Partea Specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 128.
3. Art. 177 C. pen. 1968: „Uciderea copilului nou-născut, săvîrşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
4. V. Cioclei, în G. Bodoroncea, V. Cioclei și alții, Codul penal: comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, p. 415.
5. Ibidem.
6. A se vedea Art. 187 California Penal Code, disponibil la: https://leginfo.legislature.ca.gov/faces/codes_displayText.xhtml?lawCode=PEN&division=&title=8.&part=1.&chapter=1.&article=, accesat în data de 28.10.2020, ora 15:21.
7. Art. 200 C. pen.: „(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani”.
8. T. Toader, în T. Toader, M.-I. Michinici și alții, Noul Cod penal: comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 350.
9. M. Udroiu, Drept penal: partea specială, Edița a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2015 p. 79.
10. V. Cioclei, Drept penal. Partea specială I, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ediția a 4-a, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 100.
11. V. Cioclei, în G. Bodoroncea, V. Cioclei și alții, op. cit., p. 416.
12. S. Bogdan, D. A. Șerban, op.cit., p. 130-131.
13. M. Basarb, V. Pașca, Gh. Mateuț, C. Butiuc și alții, Codul penal comentat,  Editura Hamangiu, București, 2007, p. 126.
14. Având sediul legal în art. 184 C. pr. pen.; A se vedea Gh. Mateuț, Procedură penală: partea generală, Editura Universul Juridic, 2019, p. 654 și urm.
15. Ș. Săndulache, Bolile psihiatrice ce pot sa apara pe parcursul sarcinii, disponibil la https://newsmed.ro/bolile-psihiatrice-ce-pot-sa-apara-pe-parcursul-sarcinii/, accesat în data de 16.10.2020, ora 11:24.
16. K. MK Ismail, I. Crome, PM S. O’Brien, Psychological Disorders in Obstretics and Gynaecology for the MRCOG and Beyond, 2006, p. 47.
17. R. A. Williams, B. Hagerty, S. Ketefian, Depression Research in Nursing, Springer Publishing Company, 2005, p. 27.
18. L. N. Udangiu, M. Moldovan, E. P. Moțoescu, C. Papuc, Clinical and therapeutic management in postpartum despression, Management in health, XIV/4/2020, p.21-22.
19. K. MK Ismail, I. Crome, op.cit., p. 49.
20. J. Stojanov, M. Stankovic, O. Zikiv, J. Antonijevic, Postpartum Psychiatric Disorders: Review of the Research History, Classification, Epidemiological Data, Etiological Factors and Clinical Presentations, Acta facultatis medicae Naissensis, 2019, p. 170.
21. S. Amon, H. Putkomen și alții, Potential predictors in neonaticide: the impact of circumstances of pregnancy, Arch Womens Ment Health, 20 martie 2012, disponibil la: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22426944/, accesat în data de 15.10.2020, ora 12:16,  p. 172.
22. Sentință penală nr. 116/2020 din 30 septembrie 2020, Judecătoria Marghita, disponibil la: https://sintact.ro/#/jurisprudence/534609301/1/decizie-nr-116-2020-din-30-sept-2020-judecatoria-marghita-uciderea-ori-vatamarea-nou-nascutului…?keyword=Uciderea%20sau%20vatamarea%20nou%20nascutului&cm=SREST, accesat la data de 29.10.2020, ora 14:16.
23. Decizie penală nr. 541/2019 din 31 mai 2019, Curtea de Apel Constanța, disponibil la: https://sintact.ro/#/jurisprudence/533460999/1/decizie-nr-541-2019-din-31-mai-2019-curtea-de-apel-constanta-uciderea-ori-vatamarea-nou…?cm=SREST, accesat în data de 16.10.2020, ora 17:20.
24. F. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal. Partea general, Vol. 1, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 416.
25. F. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal. Partea general, Vol. 2, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 411.

Distribuie:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aplică pentru a publica

Dacă vrei să susții excelența în dreptul penal și în același timp vrei să diseminezi informații interesante și originale din domeniul dreptului penal, nu ezita să ne contactezi pentru a publica pe această platformă.

Scrie un mesaj

Informații de contact

Scrie un mesaj

Ultimele Articole